Echipa care mă consiliază

Cred cu tărie în ideea de a fi înconjurat și sfătuit de oameni mult mai bine pregătiți ca mine pe domenii distincte. Cu atât mai mult, mă bucur și sunt onorat de prezența în această echipă atât aunor oameni de partid, cât și a altora neimplicați politic. 

Campania care se desfășoară, conform regulamentului competiției, în perioada 15 februarie – 15 maritie va fi condusă de Mădălin Guruianu, președinte al PNL Sfântu Gheorghe, consilier local la SfântuGheorghe și coordonator al campaniei mele electoare și la alegerile Parlamentare în Colegiul 1, Sfântu Gheorghe.Echipa pe care mă bazez de această dată, este compusă din alte 4 pesonalități ale vieții publice, atât din sfera politicului, cât și din afara sa. Astfel, din stafful de campanie fac parte doamna Marilena Profiroiu (jurist), Loredana Urzică (politolog, specialist în politici de tineret), prof. dr.Cristian Mihailescu (regizor) și prof.dr. Cziprian Lorand (politolog, specialist pe probleme de multiculturalism).

Dată fiind configurația și rolul Parlamentului European, cuvântul unui jurist cu experiență este esential în conceperea unor politici publice aplicabile din punct de vedere legal. Doamna Marilena Profiroiu, una din personalitățile marcante ale orașului Sfântu Gheorghe și ale mediului juridic, este notar public, vicepreședinte al Filialei PNL Sfântu Gheorghe și, începând din 2012, consilier local și președintele Comisiei Juridice din cadrul Consiliul Local Sfântu Gheorghe.

Fără a-ți orienta atenția înspre principala resursă a Uniunii Europene, tineretul, nu poți privi spre Europa anului 2050. Loredana Urzică este unul dintre cei mai activi tineri implicați în viața publică. Promotoare a mai multor proiecte dedicate studenților si tinerilor, Loredana Urzică este puternic familiarizată cu politicile de tineret și educaționale de la nivel european, participând constant în ultimii ani la întâlnirile de dialog dintre Comisia Europeana și tinerii europeni. În acest context a întâlnit-o și pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei. A studiat Științele Politice la Universitatea București, iar în prezent este membru în Consiliul Economic și Social din România, unde monitorizează procesele legislative pe partea de educație și tineret.

Un politician are nevoie de o perfectă pregătire a ieșirilor sale în spațiul public, a reacțiilor promte și a pregătirii din punct devedere al comunicării. Prof.Dr. Cristian Mihăilescu, unul dintre cei mai mari regizori români de operă, montează în cadrul unor mari proiecte pe patru continente și predă cursuri pe acest subiect din China și până în Canada. Director al Operelor din Constanța și Brașov, acesta a dat o nouă dimensiune și amplitudine promovării artelor spectacolelor.

Problematica minorităților naționale trebuie tratată cu seriozitate la cel mai înalt nivel, atât în plan național, cât și în cadrul Uniunii Europene. Prof. Dr. Cziprian Lorand este profesor universitar în Științe Politice și un foarte bun cunoscător al problematicii minorităților naționale din România.Autor al mai multor lucrări pe această temă, prof. dr. Cziprian Lorand tranșează cu responsabilitate subiectele apărute pe această temă pe un ton echilibrat. Din 2012, este consilier județean ales pe listele PNL Covasna.

Voi reveni în curând cu detalii…