2012

În câteva zile se încheie anul pe care fără doar și poate îl consider cel mai solicitant din viața mea, până acum. E anul în care am descoperit ceva ce nu știam despre mine: cât sunt de vulnerabil. Am aflat însă și cum e să primești atunci când ai cea mai mare nevoie, cum e să fii copleșit de atenția și grija celor din jur și pentru această lecție sunt zilnic recunoscător. Eleganța mă îndeamnă să nu rostesc nume, dar se cuvine să le mulțumesc doctorilor mei  – și mă refer atât la cei care mi-au vindecat trupul cât și la cei care mi-au însănătoșit sufletul.

Pe plan profesional, anul 2012 a depășit orice limite. După anul de senzație 2011 în care Festivalul Enescu m-a îmbogățit cum nu se putea mai bine din punct de vedere al managementului cultural, anul acesta am devenit consilierul personal al Ministrului Culturii și Patrimoniului Național. Am menținut și fructificat relațiile foarte apropiate cu Uniunea Muzicienilor Interpreți din România și cu personalități importante ale culturii autohtone: fagotisul Miltiade Nenoiu, regizorul Cristian Mihailescu, soprana Felicia Filip, naistul Gheorghe Zamfir, dirijorul Vlad Conta, clarinetistul Aurelian Octav Popa, violoncelistul Răzvan Suma, actorii Horațiu Mălăele, Nicolae Urs și Ion Caramitru, tenorul Ionel Voineag, folkiștii Ducu Bertzi și Ștefan Hrușcă, ex-solistul IRIS Cristi Minculescu și alții.
În plan politic, am condus campania electorală a candidatului la funcția de primar al orașului Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, la finele căreia am reușit să ne clasăm pe locul 2 în preferințele electoratului, după candidatul UDMR, depășind celelalte partide maghiare. În campania pentru Parlamentul României am fost candidatul USL care a reușit colectarea a aproape 4000 de voturi. În contextul reticienței față de mediul politic, vă împărtășesc bucuria pe care o am gândindu-mă că 4000 de oameni au votat un grup de politicieni cu un alt fel de mesaj pentru comunitate: pozitiv și constructiv, neconflictual și nonetnic.
Unul dintre lucrurile pe care sunt mândru că am putut să le continuu cu la fel de mult entuziasm este Povestea din Ajun. Momente frumoase printre voluntari, nume mari pe scenele festivalului și publicul cald au făcut ca această a 7-a ediție a festivalului să fie o reușită pentru întreaga comunitate.
Anul 2012 l-am început la Viena și îl voi încheia la Praga. Desigur, printre prieteni dragi. Vă doresc să aveți un an sănătos și plin de realizări pe toate planurile. La mulți ani!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *